Bătălia pentru ultimele trei locuri de pilot titular, disponibile în sezonul 2010 din F1, se ascute. Nick Heidfeld, unul dintre principalii candidaţi, a fost recrutat de Mercedes, dar doar ca rezervă. Din spate vin însă o serie de tineri talentaţi şi puternic susţinuţi financiar.
Renault, USF1 şi Campos sunt ultimele trei echipe care nu şi-au definitivat încă componenţa în ceea ce priveşte piloţii titulari. Dacă alte echipe încă mai caută soluţii doar pentru piloţii de teste, cele trei menţionate mai sus cântăresc în continuare opţiunile existente pe piaţă.
Câteva dintre ele chiar merită luate în considerare având în vedere că este vorba despre piloţi care au activat şi în sezonul trecut al Marelui Circ.
Cel mai cunoscut pilot din lista candidaţilor a fost Nick Heidfeld care surprinzător nu a reuşit în cele din urmă să-şi găsească un contract de titular şi a fost salvat de Mercedes GP, care i-a oferit postura de rezervă.
Heidfeld, lăsat pe afară de Sauber
Peter Sauber s-a descotorosit de Heidfeld după ce a preluat de la BMW echipa de Formula 1 care îi va purta numele. „Nick a fost alături de noi timp de şapte ani, însă eu mi-am dorit să avem un nou început şi acest lucru nu s-ar fi putut cu el", a declarat patronul echipei care îi va avea pe grila de start pe tânărul japonez Kamui Kobaiashi şi pe veteranul Pedro de la Rosa.
Heidfeld şi-a făcut un renume din a încheia cursele pe locul al doilea şi este în acest moment pilotul cu cele mai multe Mari Premii la activ, 169, fără a fi câştigat vreunul.
Mercedes GP i-a oferit deocamdată un loc pe banca de rezerve şi ar putea fi o soluţie în cazul în care condiţia fizică a lui Michael Schumacher l-ar împiedica pe septuplul campion mondial să ducă sezonul la bun sfârşit. Heidfeld este un pilot care în 2009 a punctat mai bine decât fostul său coechipier, polonezul Robert Kubica, care va