Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Jimbolia, viitor star

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 31 ianuarie 2010 ·

LA ŞCOALĂ. La 52 de ani, edilul Kaba Gabor este student în anul I la Actorie şi visează să ajungă pe scenă. Deşi are stofă de politician, se poticneşte la proba de improvizaţie. Sursa: Adrian Pîclișan

De ceva vreme, locuitorii din Jimbolia, micul orăşel aruncat la răscrucea dintre Câmpia Timişului şi Câmpia Mureşului, vorbesc pe la colţuri că pe edilul local Kaba Gabor l-ar fi apucat năbădăile.

La 52 de ani, bărbatul cu păr alb şi copii mari, care din 2004 le zâmbeşte teatral din afişe electorale, s-a apucat de actorie. Anul trecut, a dat examen de admitere la secţia Actorie a Facultăţii de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara, iar astăzi este în plină sesiune şi aşteaptă notele mai ceva ca rezultatele alegerilor locale.

Până şi membrii familiei au fost luaţi prin surprindere: la început au crezut că glumeşte, apoi au zis că este nebun, sfârşind prin a-l înţelege. Deocamdată, studentul Gabor spune că şcoala îl ajută să-şi joace mai bine rolul de primar în faţa concetăţenilor, adică să fie convingător şi fără complexe.

Nume de scenă, „Bobocul”

Complexe nu are nici în faţa celor 10 colegi ai săi care, cu o medie de vârsă ce nu depăşeşte 19 ani, ar putea să-i fie nepoţi. Nici chiar în faţa profului Silviu Văcărescu, cu 14 ani mai mic decât el.

Toţi îi spun, amical, „Bobocul”. „Se uită total de funcţie în momentul în care suntem împreună”, încearcă să fie modest viitorul actor din Jimbolia, care-şi aminteşte că s-au scurs zeci de ani de când trecea aceleaşi emoţii ca student la Facultatea de Tehnologie Chimică.

Primele examene, se laudă „Bobocul”, au trecut cu bine: cea mai mică notă obţinută este un 7, iar în rest a marcat numai note de 10: la Canto, Vorbire, Ritmică, Critică Teatrală, Engleză.

Chiar dacă este obişnuit cu reprezentaţiile din campania electo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°