Publicistul şi scriitorul Ştefan Mitroi vă prezintă un alt fel de roman, în premieră. Alt fel, deoarece nu se înscrie pe linia cărţilor publicate de el până acum, "Recviem pentru Tănase" fiind un portret aproape crud al României de astăzi, cu toate tarele şi năravurile ei. Multe dintre personajele de top ale prezentului se vor regăsi cu bune şi mai ales cu rele în personajele cărţii lui Ştefan Mitroi. O carte veselă, şi tocmai de aceea foarte tristă...

Caişii îi dădeau lui Petruş dezlegare să vorbească în numele lor spunând:

Nu suntem sfinţi. Avem şi noi, pomii, păcatele noastre. Ne place, dacă e să vorbim despre asta, să minţim.

Să-i minţim pe oameni, în general, iar dintre oameni, cel mai mult ne place să-i minţim pe orbi.

Ei sunt primii care simt mirosul florilor primăvara, iar noi, caişii, suntem primii care le ieşim în cale, căci orbii nu-şi pot stăpâni niciodată dorinţa de a rătăci prin livezi, poate unde este alb întunericul acestora şi ei, deosebindu-l totuşi de celălalt, care-i însoţeşte pretutindeni, cred că aşa trebuie să fie lumina, şi-o pipăie cu degetele, fericiţi c-au văzut-o, şi fac din ea bulgări cu care se bat, bucurându-se ca nişte copii, pe urmă fac oameni de întuneric alb cărora le pun guri, nas, urechi şi, ce credeţi, ochi cu care să vadă.

În livada de aici, de peste drum de cazarmă, s-a întâmplat ca noi să ocupăm primele rânduri. Din cauza aceasta orbii se reped la florile de pe crengile noastre să le miroasă, dar ei nu dau de lumina pe care o caută şi încep să creadă că s-au păcălit, că n-a venit încă primăvara, neştiind că floarea de cais n-are miros, iar mirosul este văzul lor. Pomii înfloresc primăvara pentru asta, ca orbii să poată să vadă. Numai că noi, caişii, le împrumutăm nişte ochi mincinoşi cu care ei văd acelaşi întuneric pe care-l văd şi ziua şi noaptea. Şi nu le mai arde