Avem nevoie de diplomaţi, de oameni de afaceri, de intelectuali vizionari.
Măcar atâta lucru ştim. Naţionalismul „anti" cu ţintă maghiară s-a cam consumat, pe măsură ce România şi Ungaria se integrează în proiectul european. Dar, oare, începem să-l înlocuim cu naţionalismul „anti" îndreptat spre răsărit?
Aflat săptămâna trecută în Republica Moldova, preşedintele Băsescu a afirmat că nu va semna un tratat care să redefinească frontiera cu Moldova. Frumos spus! Ce bine trebuie să se fi simţit naţionaliştii „anti"! Dar vrem, nu vrem, graniţa există. La Washington, afirmaţia a fost înţeleasă ca fiind semnul unor probleme de frontieră la limita de est a NATO. Într‑un interviu acordat vineri pentru „Vocea Americii", secretarul de stat Hillary Clinton şi-a exprimat îngrijorarea faţă de aceste dispute. Ne foloseşte aceasta în intenţia noastră de a atrage Moldova spre structurile europene? Probabil, nu.
La fel şi cu declaraţia ministrului de Externe, Teodor Baconschi, potrivit căreia România respinge ideea unei naţiuni şi a unei limbi moldoveneşti. Desigur, România nu poate acţiona altfel. Dar chiar trebuia să o reafirme cu voce tare? Liderul Partidului Democrat de la Chişinău, Marian Lupu, l-a criticat imediat pe ministrul român, spunând că această greşeală poate afecta relaţiile bilaterale. Veţi spune că Marian Lupu e un oportunist. O fi. Dar partidul său este esenţial în coaliţia de guvernare de la Chişinău. Situaţia din Moldova este deja extrem de complicată şi nu toţi locuitorii ţării sunt entuziaşti în a se declara români, dovadă rezultatul alegerilor. Dacă avem un plan, ar trebui să plecăm de la realităţi, nu de la închipuiri.
Atragerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, un proiect extraordinar pentru România, presupune un cu totul altfel de naţionalism. Nu cel al băilor de mulţime şi al declaraţiilor sforăitoare. Ci naţional