Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reuniune PD-L in Poaina Brasov

Publicat in Ziua Constanta, duminică 31 ianuarie 2010 ·

Reuniune informală a figurilor importante din PD-L la Poiana Braşov. Potrivit Antena 3, democrat-liberalii dezbat agenda grupului parlamentar al partidului pentru cea de-a doua sesiune parlamentară.

Mai mulţi lideri ai partidului, între care Radu Berceanu, Valeriu Stoica, Adriean Videanu, Răzvan Murgeanu au sosit la hotelul unde va fi cazată echipa PD-L încă de vineri seară. Liderii democrat-liberali au speranţe mari de la întâlnirea informală din acest weekend. Pe de altă parte, preşedintele executiv Adriean Videanu a negat că pe ordinea de zi a lucrărilor ar fi trecute şi schimbări ale statutului formaţiunii. La reuniunea informală a conducerii PD-L este aşteptat să ajungă şi preşedintele Traian Băsescu. Până acum, vizita acestuia nu a fost anunţată oficial, dar surse din PD-L susţin că şeful statului va veni cu siguranţă. La hotelul unde stau liderii democrat-liberali a fost văzut chiar un echipaj al SPP, care a pregătit terenul pentru preşedintele Băsescu. Până la vizita acestuia, însă, la hotelul democrat liberalilor şi-a făcut apariţia vicepreşedintele liberal Varujan Vosganian, care a negat că ar fi venit să se întâlnească cu cei de la PD-L. Lupta electorală în PD-L se anunţă dură. Liderul de la Caraş Severin, Sorin Frunzăverde susţine că în acest an partidul trebuie să renunţe şi la o parte dintre liderii de la centru, printre care şi Adriean Videanu sau Valeriu Stoica. Punctul de vedere al lui Frunzăverde este susţinut de europarlamentarul Cristian Preda care crede că relaţia dintre provincie şi centru în cadrul PD-L reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale formaţiunii. El este de acord, astfel, cu ideea vicepreşedintelui PD-L, Sorin Frunzăverde, care a pledat în favoarea găsirii unei soluţii în partid privind acest lucru. Reuniune informală a figurilor importante din PD-L la Poiana Braşov. Potrivit Antena 3, democrat-liberalii dezbat agenda gr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 42 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum 53 minute
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Punct pentru situaţii de urgenţă, deschis pe Transfăgărăşan. Acesta este disponibil non stop în următoarele trei luni

Adevarul acum 38 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă, duminică după amiază, că odată cu redeschiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan a fost din nou pus în funcţiune un punct pentru situaţii de urgenţă. Acesta funcţionează în zona District Pisc

Maşină furată de pe o stradă din Timişoara, găsită în Bega

Press Alert acum o ora
< p> O maşină furată de pe strada Cugir, din Timişoara, a fost găsită de poliţişti în Bega în urma unei sesizări a unui adolescent care se plmba pe malul râului. „La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Tim

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 3 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 4 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 6 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°