V-aţi prins cum e cu criza? E un leit-motiv repetat peste tot, la nesfârşit, care pare menit să dea cetăţeanului o grijă. Bunăoară, marile magazine sunt la fel de aglomerate, deşi coşurile parcă n-ar fi la fel de pline. Străzile au devenit şi mai neîncăpătoare de atâtea maşini, dar vânzările în domeniul auto au scăzut anul trecut la jumătate.
Şi lumea merge mai repede, ca şi cum timpul nu are răbdare, iar lucruri de făcut sunt multe, însă cerşetorii s-au înmulţit. Banii se fac şi circulă mai greu şi cu toate astea doar preţurile la imobiliare au dat înapoi. Deci, nu este criză.
Însă numărul şomerilor stagnează în cel mai bun caz, dacă nu creşte. Însuşi ministrul Finanţelor a uitat de cele o sută de mii de concedieri iminente şi a dat de înţeles că vom avea creştere economică anul acesta. Prin urmare, vor apărea noi locuri de muncă. Dar până atunci rămân actuale avertizările băncilor, care afirmă că restanţele la împrumuturile făcute de români cresc de la o lună la alta. Asta înseamnă criză.
Ar fi nevoie de o terapie de şoc? Când preşedintele ţării spunea, chiar anul trecut, că 300.000 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă din structurile bugetare, se părea că urmează să se întâmple ceva de care toate guvernele din 1990 încoace s-au ferit ca de tămâie. Acum nu mai e cazul: banii de la FMI constituie tubul guvernamental de oxigen pentru plata unei bune părţi din pensii şi salariile bugetare. O povară în plus pentru mai târziu.
Pare de neînţeles cum s-au descurcat alte naţii, în vreme ce liderii de la Bucureşti nu găsesc ieşirea din criză decât pe hârtie. Ungurii şi polonezii au luat şi ei credite externe, dar nu le-au irosit, ba chiar guvernul de la Varşovia a anunţat o creştere economică de 1,7% pe 2009 (comparativ cu scăderea de peste 6% din România). În schimb, pentru Grecia mai ales, ca şi pentru Spania, Portugalia
