Are doar 43 de ani, o fiică pe care o adoră şi multe speranţe. Chinuit de o boală gravă, fostul fotbalist al Craiovei, Dragoş Popescu, are nevoie de noi.

Întâi a fost o durere ascuţită în glezna dreaptă. S-a prelungit. Apoi a apărut edemul. Piciorul s-a făcut butuc. Nu era omul care să se sperie, mai ales cu o experienţă vastă de entorse şi scrânteli pe terenul de fotbal. Aşa că, după ce şi-a făcut în minte un bilanţ al ultimelor luni, asigurându-se că nu s-a lovit şi nici n-a căzut, s-a dus frumuşel la un laborator de analize medicale să vadă ce-o fi. Rezultatul i-a dat emoţii: creatinina prea mare, ureea crescută şi ea, hemoglobina mică. Era clar, ceva nu era în regulă. Următoarea oprire a fost la medic.

Un bacşiş şi-o vorbă bună

Clienţii intră şi ies. Şi toţi îl salută pe Dragoş Popescu, fostul portar craiovean. Unii îl cunosc din cartier, alţii, de pe terenul de fotbal. Nici unul nu este însă indiferent la suferinţa prin care trece prietenul lor. Şi trec pe la barul de cartier - o afacere amărâtă de familie, pentru că nici unul dintre membrii ei nu mai este salariat - nu neapărat să consume ceva, ci să mai lase un biet bacşiş lângă cafeaua de un leu şi sucul de doi cincizeci. Doar-doar, l-or ajuta pe Dragoş, fostul fotbalist.

„Una mică, Dragoşe. Şi pune şi de-un ceai...“. „Vinee!“, zâmbeşte Dragoş şontâcăind de la masă la tejghea. Din când în când, face pe barmanul. Îşi mai umple timpul, deşi durerea nu-i dă pace o clipă.

„Ce faci, cum o mai duci? Mai bine?“, întreabă amicul, încercând să-şi ascundă grija din ochi. „Mai bine, mai bine“, zâmbeşte fotbalistul, în vreme ce cearcănele adânci i se lungesc sub ochi. „Bravo, mă, să te ajute Dumnezeu!“. Dragoş tace. Rugăciunea asta şi-o spune şi el. La fel şi toată familia lui. De zeci de ori pe zi, de când a început nenorocirea.

A scăpat de dializă. Dar... @N_