Cântăreaţa a debutat la 16 ani în emisiunea „O vedetă populară“ şi tot atunci a scăpat de tracul în public. Muzica populară a ajuns pentru ea un mod de a trăi.
Viorica Macovei şi-a descoperit talentul de a interpreta cântece populare de la gradiniţă. Dar confirmarea oficială a venit abia când ea era elevă. La 13 ani a luat primul premiu I din viaţa ei la concursul „Doină, doină, cântec dulce“ desfăşurat la Gura Humorului. „Aveam câţiva ani şi o însoţeam mereu pe sora mea mai mare, care era membră la ansamblul «Cetina» din satul natal, Mănăstirea Humor. Mergeam cu ea la repetiţii, iar acolo m-au pus să cânt. Au văzut că am un firicel de voce şi mi-au zis să vin şi eu când mai cresc. M-am dus“, povesteşte Viorica Macovei despre debutul ei.
Şuvoi de premii
Talentul a propulsat-o în competiţii tot mai complexe. A participat la concursul „Cântecele românilor de pretutindeni“ de la Mehedinţi, a câştigat «Trofeul Maria Lătăreţu» de la Târgul Jiu, apoi «Strugurele de aur» de la Jidvei. Cel mai mult o bucură însă faptul că a participat anul trecut la „Cerbul de aur“. “Este o realizare pentru mine că am ajuns acolo. În 2002, am fost invitată să particip cu piese din repertoriul stabilit în timpul concursului. Anul trecut am participat ca interpretă în competiţie“, spune artista. Deşi are programul foarte încărcat, solista îşi face timp şi pentru master, ea fiind în ultimul an la Facultatea de Economie din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava.
Dă muzica pe economie
Viorica Macovei a devenit cunoscută în întreaga ţară după ce i-a fost recomandată Elisei Stan de la TVR, în 2000. A cântat în cadrul emisiunii „O vedetă populară“ şi a ştiut atunci că drumurile ei sunt deschise. În luna decembrie, solista a fost desemnată de revista VIP drept cea mai frumoasă vedetă de muzică populară din ţară. „Un fel de miss mândră-n