Petrom, cea mai mare companie locala, singurul producator de petrol si gaze din Romania, a inregistrat o revenire a productiei de hidrocarburi in ultimele trei luni ale anului trecut, dar nu a reusit sa atinga acelasi nivel al extractiei ca in aceeasi perioada a anului 2008.
Astfel, Petrom a extras 187.000 de barili echivalent petrol in al patrulea trimestru al anului trecut, cu 1% mai mult comparativ cu al treilea trimestru, cel mai important factor care a determinat acest lucru fiind imbunatatirea rezultatelor de pe campul Komsomolskoe pe care Petrom il exploateaza in Kazahstan.
In ceea ce priveste strict partea de gaze naturale, potrivit datelor OMV, productia Petrom in ultimele trei luni ale anului trecut a fost de 1,37 miliarde de metri cubi, cu 38% mai mare comparativ cu al treilea trimestru din 2009 si cu circa 3% mai mare comparativ cu aceeasi perioada din 2008.
"Vanzarile de gaze ale Petrom au crescut cu 3% fata de ultimul trimestru din 2008, in timp ce cererea la nivelul pietei din Romania a fost in linii mari stabila", spun reprezentantii OMV, grupul austriac care controleaza Petrom.
Potrivit surselor citate, in ultimul trimestru al anului trecut Petrom a realizat un provizion de 55 mil. euro in legatura cu cheltuieli exceptionale anticipate la incheierea evaluarii fiscale a companiei pentru perioada 20042008.
"In trimestrul patru din 2009, Petrom a fost subiectul unei evaluari fiscale finale pentru anii 20042008. In asteptarea rezultatului acestui proces, au fost alocate provizioane totale pe EBIT (profitul inainte de dobanzi si taxe), indicatori financiari si cheltuieli fiscale in valoare de aproximativ 55 mil. euro in trimestrul al patrulea din 2009", se arata intrun raport al OMV.
Totodata, OMV a inregistrat cheltuieli speciale de circa 120 mil. euro legate de costuri de restructurare a personalului la nivelul