FORUMUL ADMINISTRATIEI ROMANESTI
EDITIA A IV-a, Brasov
27-29 ianuarie 2010
Depasirea crizei.
Implicatii, optiuni si oportunitati pentru administratia publica locala.
Stimate Domnule Preşedinte,
Stimate Domnule Prim - Ministru
Stimaţi Miniştri ,
Stimaţi Oaspeţi ,
Dragi Colegi,
Doamnelor şi Domnilor,
Permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru onoarea acordată asociaţiei noastre ca partener traditional al Revistei Romane de Administratie Publica Locala, de a participa la aceste lucrări şi să vă urez succes în activitatea dumneavoastră.
Forumul Administratiei Romanesti, ajuns la editia a IV-a reprezinta o ocazie importanta de comunicare intre decidentii din administratia publica centrala cu cei din administratia publica locala, intre operatori economici si reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, dar si identificarea de solutii la problemele cu care se confrunta administratia publica locala in plina criza economica :
- Bugetul minim de funcţionare
O bună parte din problemele cu care se confruntă administraţia locală ar fi rezolvate dacă am avea un buget minim de funcţionare raportat la numărul de locuitori.
Administraţia publică locală are atribuţii stabilite prin lege, iar scoaterea României din criză nu este printre acestea.
Primul pas pentru a avea bugetul minim de funcţionare este stabilirea unor proceduri minimale pe care trebuie să şi le asume orice executiv local, aceasta implicând un număr minim de angajaţi şi un cuantum minimal de servicii publice de acoperit. Pentru a putea face aceasta este necesar un opis de atribuţii pe care le are administraţia locală în raport cu cetăţeanul, cu administraţia deconcentrată, cu administraţia centrală, cu operatorii economici şi aşa mai departe.
Astfel vor trebui prevăzute sursele de finanţare pentru fiecare compete