Are centura neagră în judo şi Aikido, este membru fondator al Federaţiei Române de Arte Marţiale a antrenat singura grupă de cosmonauţi români, în anul 1976. Viaţa lui Viorel Burlan pare desprinsă dintr-un scenariu de film. Dezinvolt în tot ceea ce face în viaţa cotidiană, Viorel Burlan este un tip special. Ştie totul despre judo, arte marţiale, aviaţie, războaie, cosmos şi multe altele.
Comandor şi inginer de aviaţie, a făcut, înainte de judo, atletism şi box. Sportul de pe saltea l-a atras însă foarte mult şi s-a îndrăgostit iremediabil de kimono şi tatami.
Pasiunea lui Viorel Burlan pentru judo şi Aikido poate părea o nebunie, dar cine îl înţelege ştie că el trăieşte fiecare moment al vieţii la intensitate maimă. Pe unde a fost în ţară, Viorel Burlan a lăsat în urma sa adevărate şcoli de judo, Aikido şi Kick-Boxing, dar şi oameni cu caracter.
A construit săli de judo, şi-a făcut de unul singur saltele pentru antrenamente şi competiţii. Nimeni şi nimic nu l-a putut împiedica să-şi vadă visele împlinite.
"În 1965, la Braşov am susţinut prima demonstraţie de judo la sala Teatrului de Stat. În 1969 am înfiinţat prima echipă de judo la Alexandria. Pe unde am fost, am lăsat ceva în urmă.
Lucruri solide formate din grupuri unite şi puternice. Pentru că pe vremea tinereţilor mele nu existau sălile de acum, într-o anumită unitate militară am pus rumeguş într-o groapă şi acolo ne antrenam", povesteşte Burlan.
L-a antrenat pe Dumitru Prunariu
Viorel Burlan a făcut parte din echipa de profesionişti care a antrenat grupa de cosmonauţi români în 1976. Printre aceştia s-a aflat şi Dumitru Prunariu, care a fost şi singurul cosmonaut din ţara noastră care a ajuns în Cosmos.
" Eram responsabil cu pregătirea fizică. Pentru a avea o inimă puternică, am făcut cu cei şase cosmonauţi români, atletism, înot, gimnastică şi arte marţiale. Arte