Ultimii ani au revoluţionat metodele de construire a caselor, iar multe materiale şi tehnici noi folosite sunt mai ieftine decât cele clasice, mai durabile şi uşor de întreţinut. Diferite modalităţi tehnice apărute în ultima vreme au menirea de a asigura un termen de execuţie rapid şi cu costuri mici, dar şi durabilitate şi protecţie.
Una din tehnicile inovatoare care s-a bucurat de un real succes este cea a caselor pe structură de lemn, realizată din panouri OSB, cu izolaţie interioară şi exterioară.
„Costurile unei astfel de construcţii, comparate cu cele suportate de investitor în cazul unei case din cărămidă, sunt chiar şi cu până la 50% mai mici, iar timpul de execuţie se reduce, practic, până la două-trei luni", spune Cezar Filip, consultant în amenajări interioare.
Facturi mai mici la întreţinere
De asemenea, contrar unor prejudecăţi, construcţiile respective au dovedit că sunt durabile, perfect izolate termic şi fonic, dar şi mai uşor de întreţinut.
Pentru diferite climate din ţara noastră sunt necesare grade de izolare termică diferite şi, în consecinţă, diverse grosimi ale stratului de vată minerală.
„Dacă veţi folosi grosimi mai mici, deşi preţul construcţiei este micşorat, în viitor costurile pentru încălzire vor creşte", precizează consultantul.
Cheltuielile necesare unei izolaţii termice suplimentare se amortizează rapid, în maximum doi ani, prin diminuarea cheltuielilor energetice. De asemenea, ca o specificaţie tehnică, o structură cu dulapii distantaţi la 610 milimetri produce scăderea cheltuielilor energetice cu cel puţin 5% faţă de structura având dulapii distantaţi la 410 milimetri. Este bine cunoscut că pierderile termice dintr-o casă se realizează prin mai multe mecanisme. Pierderile de căldură prin transfer, convecţie şi radiaţie sunt mult mai mici comparativ cu cele care apar atunci când casa nu e