Duminică, în jurul orei 12.30, în timp ce se deplasa pe Aleea Călugăreni din municipiul Botoşani, I.TAMARA-NICOLETA de 45 ani se angajează în traversarea străzii prin loc nepermis, moment în care este accidentată uşor de un autoturism marca Dacia Logan al cărui conducător auto efectua o manevră de mers înapoi. După producerea accidentului, conducătorul autoturismului a oprit, a discutat cu victima, după care s-a urcat la volan şi a plecat către strada Griviţa. Continuând cercetările, în jurul orei 13.00 poliţiştii au identificat autoturismul implicat în producerea accidentului, acesta fiind găsit parcat în curtea unui imobil din municipiul Botoşani.De asemenea, în seara aceleeaşi zile, în jurul orei 18.15, a fost identificat B. IOAN de 53 de ani, din municipiul Botoşani, despre care s-a stabilit că este conducătorul autoturismului marca Dacia Logan implicat în accident.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; de asemenea, i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de B.IOAN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Autori: A.B.
Duminică, în jurul orei 12.30, în timp ce se deplasa pe Aleea Călugăreni din municipiul Botoşani, I.TAMARA-NICOLETA de 45 ani se angajează în traversarea străzii prin loc nepermis, moment în care este accidentată uşor de un autoturism marca Dacia Logan al cărui conducător auto efectua o manevră de mers înapoi. După producerea accidentului, conducătorul autoturismului a oprit, a discutat cu victima, după care s-a urcat la volan şi a plecat către strada Griviţa. Continuând cercetările, în jurul orei 13.00 poliţiştii au identificat autoturismul implicat în producerea accidentului, acesta fiind găsit