În luna februarie a acestui an va demara programul Remat 2010, diferit fata de programul din anul precedent, a anuntat Daniel Rotar, director de vânzari în cadrul Victoria Total. “Noutatea o constituie posibilitatea clientilor de a preda pentru casat trei rable. Astfel, cuantumul sumei poate ajunge pâna la 11.400 de lei, suma care practic i se va scadea clientului din contravaloarea autoturismului nou. Suplimentar acestui program Victoria Total a lansat pe piata oferte comerciale extrem de competitive”, a declarat Daniel Rotar.
Potrivit acestuia, cumulativ, cele doua avantaje îi confera clientului sansa de a achizitiona un autoturism nou la un pret extrem de accesibil. “Recomandarea noastra catre clientii care intentioneaza sa achizitioneze un autoturism în cadrul acestui program este aceea de a cântari extrem de bine ofertele de pe piata, urmarind în permanenta raportul pret/calitate al autoturismului respectiv. Costul de achizitie reprezinta un prim pas, dar urmeaza cheltuielile adiacente pe care clientul trebuie sa le cunoasca de la început: consumul de carburant, costurile de întretinere, avantajele sau dezavantajele pe care marca respectiva le confera”, a precizat Daniel Rotar.
Informatii suplimentare pot fi obtinute la sediul SC Victoria Total SRL, soseaua Sighisoarei nr. 410 Corunca, Mures, la numerele de telefon 0265-267.986, 0744-534.017 sau accesând site-ul www.victoria-group.ro.
Ofertele Victoria Total pentru marca Chevrolet
Chevrolet Spark este cea mai buna oferta cu aer conditionat de pe piata, la un pret de numai 3.635 de euro cu TVA inclus. Modelul este echipat cu aer conditionat, ABS, airbag sofer, geamuri electrice fata, servodirectie, închidere centralizata si bare de protectie în culoarea caroseriei.
Noul Chevrolet Cruze vine în întâmpinarea clientilor cu o oferta inegalabila de cinci stele. Cinci ani garantie reala si