Ungaria cere interzicerea la nivel european a tehnicilor miniere pe bază de cianuri, a declarat şeful comisiei parlamentare pentru mediu luni, într-o conferinţă, relatează MTI, citată de Mediafax. Andor Nagy a precizat că Ungaria tocmai a adoptat în decembrie 2009 o lege care interzice tehnologiile de extracţie pe bază de cianuri şi că această interdicţie ar trebui extinsă în toată Europa. Conferinţa a marcat zece ani de la contaminarea cu cianuri a râului Tisa în Baia Mar
Ungaria cere interzicerea la nivel european a tehnicilor miniere pe bază de cianuri, a declarat şeful comisiei parlamentare pentru mediu luni, într-o conferinţă, relatează MTI, citată de Mediafax.
Andor Nagy a precizat că Ungaria tocmai a adoptat în decembrie 2009 o lege care interzice tehnologiile de extracţie pe bază de cianuri şi că această interdicţie ar trebui extinsă în toată Europa.
Conferinţa a marcat zece ani de la contaminarea cu cianuri a râului Tisa în Baia Mare (România), care a provocat un dezastru asupra faunei din regiune.
Potrivit lui Nagy, preluarea preşedinţiei UE de către Ungaria în primul semestrul al lui 2011 va oferi o şansă bună pentru promovarea proiectelor de acest tip, în special dacă apa va deveni una dintre priorităţile preşedinţiei. Adoptarea directivei UE privind poluarea transfrontalieră a apelor va fi unul dintre principalele sale obiective, a precizat acesta.
În cazul în care propunerea Budapestei va fi agreată la nivelul blocului comunitar, proiectul actual al extragerii aurului de la Roşia Montană, unde se află unele dintre cele mai mari zăcăminte de aur de pe continent, va fi compromis. Tehnologia avută în vedere de compania Roşia Montană Gold Corporation, care intenţionează să dezvolte zăcământul, se bazează pe folosirea cianurilor.