Cântă la clape de când era copil, iar acum face parte din fomaţia de estradă a Slatinei, Lyra Band. Muzica este pentru Laurenţiu o pasiune dar şi o sursă de venit.
Când era în clasele primare îi căra acordeonul fratelui său, de dragul de a merge la cursuri de muzică. În scurt timp a început să cânte mai bine decât fratele său şi i-a convins pe părinţi că merită să deprindă tainele acestui instrument muzical. „Fratele meu făcea ore de acordeon cu un lăutar, iar eu mă rugam de el să mă ia şi pe mine, numai să îi car acordeonul. Cât timp stăteam la cursuri eram cu ochii la lăutar, să văd ce îl învaţă pe fratele meu. Când ne întorceam acasă, pe drum, fratele meu uita melodiile, iar eu le reţineam. Mă rugam de el să mă lase pe mine să le cânt, dar nu mă credea că le ştiu. Îmi amintea că eu trebuie doar să îi car acordeonul“, îşi aminteşte Laurenţiu.
În scurt timp, părinţii au realizat că Laurenţiu are talent muzical şi l-au trimis la cursuri de acordeon. „La început învăţat să cânt de la un lăutar din sat, iar din clasa a IV-a am venit la cursuri la Slatina. Am învăţat să cânt într-un stil pur oltenesc , mult mai corect decât înainte de la marele acordeonist Victor Firu. Apoi am continuat să exersez singur, acasă, în fiecare zi“, povesteşte muzicianul oltean.
La 10 ani a cântat la o cununie
Încă din clasele primare, Laurenţiu a cântat primele hore şi sârbe la o petrecere. „Am fost la cununie, la o rudă şi am luat acordeonul. Când am început să cânt, lumea juca hore şi sârbe după mine. Am fost încântat şi mi-am dorit să fiu cât mai bun. Tatăl meu era şofer de autobuz şi mă lua cu el în curse. Mă punea să cânt în faţa călătorilor, să mă obişnuiesc cu publicul şi era foarte dur cu mine. Atunci nu îmi plăcea că tebuie să cânt în faţa oamenilor, dar acum îi mulţumesc pentru că m-a ajutat să trec peste trac, peste emoţii“, spune Laurenţiu.
P
