Zoom Ioana Popescu
Este doctor în filosofie, etnolog şi director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.
Zoom Cămaşa ciumei
Cămaşa ciumei, reconstituire după informaţii de teren, colecţia M.Ţ.R.
Propun unor colegi mai serioşi decât mine să caracterizeze pe două coloane conţinutul sintagmelor din titlu. Arunc din mers câteva posibilităţi: informare – comunicare – explicare – înţelegere, vs. mister – teroare – fascinaţie; evitabil – tratabil – reversibil, vs. implacabil – mortal – recuperabil doar pe ceea lume; tratament medical vs. leacuri magico‑religioase... şi lista abia începe.
Dacă aplicăm paralela la gripa nouă vs. ciuma veche există totuşi un element comun al profilaxiei lor la nivelul recuzitei, chiar dacă funcţiile sunt diferite: masca. Astăzi, ea e albă, aseptică şi acoperă doar nasul şi gura omului. În vechime, ea era tot albă dar acoperea capul, braţele şi trupul unei cruci de beţe şi se numea cămaşa ciumei. Funcţia măştii actuale este să‑şi protejeze purtătorul de atacul invizibil al viruşilor; funcţia cămăşii era să protejeze simbolic o întreagă comunitate de atacul invizibil al satanei.
Pentru că masca‑botniţă din carton şi pânză, cu supapă pentru aspiraţie, căptuşită cu un material moale pe interior şi cu o clemă pentru nas (sic!) este promovată ca fiind la îndemâna tuturor în magazine, ofer câteva detalii exclusiv despre cămaşa ciumei şi anume: trebuia să fie lucrată de femei (că doar ele pot învinge moartea); de femei iertate (văduve sau destul de bătrâne ca să fie ferite de necurăţie); pe întuneric, până‑n miezul nopţii, de la tors, năvădit, ţesut, până la croit, cusut, că doar la schimbarea zilei cămaşa avea putere; din cânepă, căci firele ei erau iubite de draci şi vrăjitoare; cusută la gură şi la mâneci, deschisă doar la poale şi la crucea inimii, ca să ţină farmecele la un loc; îmbr
