După succesul filmului lui James Cameron, „Avatar”, unde actorul australian Sam Worthington a avut rolul principal, acesta a fost „îmbiat” de studiourile Universal cu rolul principal într-o nouă versiune a poveştii contelui Dracula, a cărei premieră este programată pentru 2011-2012. Sursa: TV Mania
Titlul propus este „Dracula: Year Zero”, bugetul ar trebui să sară de 100 de milioane de dolari, iar povestea se vrea a fi o incursiune în istorie, şi nu o simplă repovestire a mitului vampirului transilvănean. Regizorul Alex Proyas, omul din spatele ecranizării după povestirile cu roboţi ale lui Isaac Asimov, încearcă, de fapt să arate cum s-a transformat Vlad Ţepeş în Dracula.
De-a lungul timpului, mulţi regizori au fost inspiraţi de povestea contelui din Carpaţi, astfel încât Dracula a luat nenumărate chipuri, până la un insolit vampir de culoare, interpretat de actorul William Marshall.
Un conte rău, unul pervers şi unul de culoare
Dacă mulţi îl asociază pe Dracula cu Bela Lugosi sau cu actorul Christopher Lee, o mică trecere în revistă a celor care au intrat, de-a lungul timpului, în pielea întunecatului personaj ne arată că au existat, de fapt, mai multe variante memorabile.
Actorul ungur Bela Lugosi l-a jucat pe contele Dracula în 1931, un rol care avea să-l definească pe tot parcursul vieţii. În 1958, Lee a pus „ceva pervers în felul în care a dat naştere monstrului care locuia într-un cavou vechi şi prăfuit, dar dormea într-un coşciug sexy şi şic”, reinventând personajul. În ciuda faptului că nu a rostit mai mult de 13 replici de-a lungul filmului, Lee a ştiut să-şi definească excelent rolul de vampir cu dinţii înroşiţi de carnea proaspătă de pe gâtul vreunei virgine.
O nouă producţie, în 1972, a venit cu o idee nouă, aducând primul vampir de culoare, în persoana actorului William Marshall