Mă întreabă azi un prieten, după postarea mea pe blog, Cum să refuzi să botezi un copil : „Dacă venea la tine Bercea Mondialu să-i botezi nepotul, tu,ştiind cine-i Mondialu, i-l botezai?” „Dacă aveam cu ce, da!” Te-ai fi afişat alături de un mafiot cunoscut, ca naş al nepotului său?” „N-auzi că da!” Fiindcă mie mi se pare important să devii ocrotitorul spiritual al unui copil.

Dar în situaţia că aş fi fost fratele preşedintelui României, aş mai fi făcut-o? Adică aş fi acceptat posibilitatea ca Bercea Mondialu să se folosească apoi de această cumetrie ca de o protecţie, pentru a-şi vedea nestingherit de treburile lui? Şi aş fi acceptat să fac parte din spectacolul care a urmat – cu aruncări de bani în cristelniţă şi alte asemenea chestii ţigăneşti?

Cum nu sînt fratele preşedintelui, n-am ştiut ce să răspund la întrebarea cum aş fi procedat în această situaţie. „Dar, îmi spune prietenul, l-ai cauţionat pe Mircea Băsescu cu textul tău, că nu se poate refuza botezarea unui copil!” „Fiindcă botezi copilul, nu-l speli pe cumătru de păcate!” „Şi dacă cumătrul se bate după aia cu pumnii în piept că prin naş s-a încumetrit şi cu fratele naşului şi că a devenit intangibil?”

Sună caraghios, dar dacă Justiţia are sensibilităţi la cumetrii, şi uneori – să recunoaştem – are, singurul mijloc de a apăra gratuitatea gestului unui asemenea botez e să explici că una-i una şi alta-i alta. Ceea ce guralivul frate prezidenţial ar fi putut face, ca răspuns la atacurile din presă că s-a încumetrit cu un mafiot. În privinţa spectacolului cu aruncări de bani în cristelniţă, aici cel care ar fi trebuit să intervină era preotul care a slujit botezul, nu naşul copilului. Dar naşul, sînt de acord, ar fi putut spune cumătrului că n-a venit la un circ ţigănesc, ci la un botez!

Şi care sînt concluziile – în cazul concret? Prima e că, din punctul meu de vedere, chiar dacă un