Poleiul a făcut victime pe şosele, ninsorile vor continua, dar temperaturile sunt în creştere. Din cauza poleiului, o cursă cu navetişti care circula pe ruta Cogealac - Constanţa a lovit ieri un utilaj de deszăpezire. Accidentul s-a soldat cu doi morţi şi opt răniţi.
Codul galben de ninsori şi de intensificări ale vântului din cele şase judeţe din sud-estul ţării a fost ridicat azi-dimineaţă la ora 03.00. Condiţiile meteo nefavorabile din Dobrogea au dat bătăi de cap şoferilor şi au favorizat producerea accidentelor.
Cursa cu navetişti care circula pe ruta Cogealac - Constanţa a lovit ieri-dimineaţă, în dreptul comunei Lumina, un utilaj de deszăpezire. Autocarul transporta 30 de pasageri.
Doi dintre ei au murit pe loc, iar alţi opt au fost răniţi. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că impactul s-a produs din cauza neatenţiei şoferului de autobuz şi a poleiului de pe şosea.
Cele două victime decedate sunt agentul de pază Ionel Ioniţă, 30 de ani, din localitatea Fântânele, şi frizerul Nicolae Chiriţă, 53 de ani, din Tariverde, judeţul Constanţa. Soţia lui Ioniţă se afla într-un microbuz de serviciu, care circula în spatele autobuzului.
Pe de altă parte, ieri după-amiază, imediat după instituirea codului galben de ninsori şi viscol, conducătorii auto mergeau orbeşte pe Autostrada Soarelui pentru că panourile electronice montate în zona Bucureşti, Fundulea ori Lehliu nu funcţionau. Drumul dintre Capitală şi Drajna, de aproximativ 100 de kilometri, era parcurs în peste două ore. Singurul utilaj de deszăpezire rula în parcarea Centrului de Informare de la kilometrul 20.
Meteorologii atenţionează că, deşi am scăpat de codul galben, ninsorile nu ne părăsesc. Şi astăzi va continua să ningă în nord-vestul ţării, mai ales în timpul zilei.
În restul teritoriului, izolat va fulgui. La noapte, în zonele din interiorul arcul