Toate dosarele ramase nesolutionate de la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti urmeaza sa fie finalizate pâna la sfârsitul lunii februarie, cel mai târziu, se arata într-un comunicat al Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), citat de Agerpres. Potrivit comunicatului, la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti (ORC -TB), din cele 11.565 de cereri ramase nesolutionate la data de 14 ianuarie 2010, au mai ramas de finalizat 3.329 de cereri, care au fost analizate si au primit rezolutie de amânare, conform OUG nr. 116/2009. Daca în termen de 15 zile, cât reprezinta primul termen de amânare acordat, nu se completeaza cererile sau nu se clarifica obiectiunile din dosar, se va acorda un al doilea termen de amânare de 15 zile, astfel încât, la sfârsitul lunii februarie, cel mai târziu, sa fie finalizate toate dosarele ramase nesolutionate de judecatorul delegat si intrate în competenta de solutionare a directorului ORC-TB. În legatura cu solutionarea dosarelor curente, ONRC precizeaza ca activitatea se desfasoara “cu respectarea termenelor de eliberare prevazute de legislatia în vigoare”.
Toate dosarele ramase nesolutionate de la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti urmeaza sa fie finalizate pâna la sfârsitul lunii februarie, cel mai târziu, se arata într-un comunicat al Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), citat de Agerpres. Potrivit comunicatului, la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti (ORC -TB), din cele 11.565 de cereri ramase nesolutionate la data de 14 ianuarie 2010, au mai ramas de finalizat 3.329 de cereri, care au fost analizate si au primit rezolutie de amânare, conform OUG nr. 116/2009. Daca în termen de 15 zile, cât reprezinta primul termen de amânare acordat, nu se completeaza cererile sau nu se clarifica obiectiunile d