Din ciclul "Meserie, te halesc, la mulţi ani, eu să trăiesc!", azi vă prezentăm episodul "Bădăranul de dincolo de tejghea".
Dacă ai ghinionul să trăieşti în Bucureşti şi să vrei să-ţi cumperi ceva de la o prăvălie oarecare, dialogul se desfăşoară cam aşa. "Bună ziua!" Nimic (adică priviri iscoditoare, de parcă eşti bănuit de un eventual blow up). "Un pachet de Marlboro filter, vă rog!" "N-avem." "Păi, văd c-aveţi expuse-n galantar..." "Alea-s pachete goale, de decor." "Ah, mă scuzaţi..." Cine-i de vină?
FLORI ŞI ŞAMPANIE
Casa de Pensii pentru cineva care locuieşte în Militari, la Apusului, e undeva în spatele Circului. Acolo a ajuns anul trecut, la 21 mai, un prieten căruia îi murise mama. Să ridice ajutorul pentru înmormântare.
La ghişeu, coadă cât pentru o săptămână: oameni în doliu şi furioşi în faţa unui geam dincolo de care priveau nelămurite doar câteva buchete de flori. "Unde-i cucoana?" "Stau de-o oră şi n-a apărut nimeni!"
Supărare, vociferări. Prietenul meu se duce la ghişeul de informaţii: nu se ştie unde-i funcţionara în cauză. Omul află de la portar că "doamna de la ghişeu e Elena şi o fi pe sus, sărbătoreşte la conducere". Aşa că încearcă să ajungă la etaj, la conducere. Scara elegantă pe care urcă la etaj se înfundă în persoana impunătoare a bodyguardului care zice că "nu puteţi merge mai departe, aici e conducerea. Nu aveţi voie!"
Buuun. Coboară şi încearcă, fără succes, să obţină o audienţă la directorul Casei de Pensii, să ştie omul că subalternii lipsesc de la program. Între timp, coada s-a mărit şi oamenii şi-au pierdut de tot răbdarea. Brusc, apare între ei o femeie îmbujorată (de şampanie, probabil), cu braţele pline de flori: funcţionara Elena. "La mulţi ani, doamnă!" "Să fiţi sănătoasă!", strigă glasuri de pensionari a căror privire îl săgetează pe prietenul meu care era să-i
