Despre Valentin Ceauşescu se spunea, în anii ’80, că e mai cult, mai modest şi dotat cu mai mult bun-simţ decât genialii săi părinţi analfabeţi.

Prin subteranele aparatului de partid chiar se lucrase la imaginea băiatului studios, aşezat cu burta pe carte ca să pună la treabă atomii, protonii şi neutronii la Institutul de Fizică de la Măgurele. Tot aşa cum despre tovarăşa Zoia se ştia că e o matematiciană deşteaptă foc. Doar Nicuşor dădea de furcă propagandei, prin apucăturile sale de beizadea petrecăreaţă.

Valentin şi Zoia au fost trataţi cu oarece simpatie şi după Revoluţie, mai ales când au decis să lupte pentru deshumarea părinţilor lor. Un demers plăcut şi opiniei publice, apăsată de grele bănuieli că osemintele foştilor dictatori nu se află în mormintele din Cimitirul Ghencea Civil.

Între timp, Zoia l-a urmat pe Nicu în lumea celor drepţi. Soţul ei, Mircea Oprean, a preluat ştafeta, asociindu-se cu Valentin în diversele bătălii purtate în calitate de moştenitori ai cuplului dictatorial.

Opinia publică a trecut cu lejeritate şi peste una dintre victoriile obţinute de cei doi cumnaţi: redobândirea unor cadouri primite de familia Ceauşescu, confiscate după Revoluţie.

Dar să vii acum cu pretenţia ca nimeni să nu folosească, în vecii-vecilor, numele Ceauşescu - iată o dovadă plenară de neam-prostie! Valentin şi cumnatul Oprean ne tratează cu un tupeu de ghiolbani ai tranziţiei, ceea ce nu sunt. Sau de nostalgici ai comunismului, ceea ce chiar sunt.

Beneficiind de complicitatea ticăloasă a OSIM, cei doi cumnăţei au procurat o decizie care spune că ei şi numai ei pot folosi numele Ceauşescu în activităţi precum: vopsele, lubrifianţi, adezivi, erbicide, motoare, veioze, maşini, arme, cauciuc, azbest, faianţă, frânghii, ţesături, încălţăminte, covoare, jucării, carne, peşte, fructe, legume, cafea, ceai, tutun, băut