Zoom Contextul istoric

Trupele habsburgice au ocupat Transilvania în 1688, transformând‑o din principat autonom aflat sub suzeranitate otomană, aşa cum fusese vreme de un secol şi jumătate, în parte a Imperiului Austriac. Împăratul Leopold I (în imagine) a recunoscut drepturile celor „trei naţiuni“ (unguri, saşi şi secui) şi ale celor „patru religii recepte“ (catolică, luterană, calvină şi unitariană). Românii şi Biserica Ortodoxă au rămas în starea de „toleraţi“, fiind practic lipsiţi de orice drept pe un teritoriu unde erau net superiori numeric şi pe care îl ocupau din cele mai vechi timpuri.

Zoom Jurămintele lui Atanasie Anghel

Mitropolitul Atanasie (în imagine) a fost chemat la Viena, spre sfârşitul lunii ianuarie 1701, întrucât unirea nu fusese receptată în protoieriile româneşti aşa cum se aşteptau iezuiţii. La 19 martie 1701, împăratul a emis „Diploma a doua leopoldină“ prin care se confirmau avantajele materiale ale preoţilor uniţi, iar mirenilor care vor trece la unire li se promiteau drepturile avute de fiii altor naţiuni. La 24 martie 1701, cardinalul Kolonici l‑a rehirotonit preot pe Atanasie Anghel, după ritul romano‑catolic, iar a doua zi l‑a hirotonit episcop. La 7 aprilie acelaşi an, Atanasie a semnat un act în 16 puncte, jurând, printre altele, să rupă orice legături cu Mitropolitul Ungrovlahiei şi cu Domnul Ţării Româneşti. Noul episcop unit Atanasie a primit, cu acest prilej, titlul de consilier imperial. Întors de la Viena, Atanasie a fost din nou instalat ca episcop unit în catedrala din Alba Iulia, la 25 iunie 1701. La acel moment, reprezentanţii braşovenilor şi făgărăşenilor au protestat împotriva înscăunării sale în biserica zidită de Mihai Viteazul.

Zoom „Manifestul de unire“ – postscriptum, pagina 1

„Şi pe cinstitul Vlădica nostru Atanasie, nimeni până la moartea Sfinţiei Sale să n‑aibă putere a‑l clăti din