Trenuletul Thomas, inaugurat în vara anului trecut de Primaria Târgu-Mures la Platoul Cornesti, a reusit sa doboare un adevarat record prin transportarea a 53.000 de persoane în aproape patru luni. “Pe baza studiilor facute la sfârsitul anului trecut, cu trenuletul Thomas au circulat în jur de 53.000 de persoane. Spun persoane pentru ca s-au plimbat atât copiii, care au trebuit sa fie însotiti de parinti. Speram ca în anul 2010 sa avem bani sa facem anumite modificari la traseul initial, speram sa facem si un tunel, pentru a fi cât mai atractiv pentru copii, iar daca planul de reabilitare a Platoului Cornesti va primi finantare, cu siguranta linia va fi de cel putin doua ori cum este acum. Trenuletul Thomas a circulat de la începutul lunii iulie pâna pe data de 10 octombrie”, a declarat, pentru Agerpres, Dan Suciu, purtatorul de cuvânt al Primariei Târgu-Mures.