Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacăul a devenit polul gunoiului din judeţ

Publicat in Adevarul, luni 1 februarie 2010 ·

Vechea groapă de deşeuri a municipiului a fost redeschisă şi aici se vor colecta resturile din şapte oraşe. Edilii oraşului s-au săturat să plătească 250.000 de lei lunar ca să transporte deşeurile în afara judeţului.

Vechea rampă de gunoi a municipiului Bacău, situată în comuna Nicolae Bălcescu, este repusă de astăzi în funcţiune până pe 31 mai. În patru luni sunt aşteptate 30.000 de tone de deşeuri ca rampa să fie ecologizată. Locul a fost închis anul trecut pentru că nu îndeplinea normele europene de funcţionare, iar edilii oraşului sperau să se termine lucrările de construcţie a noului depozit ecologic.

Între timp, resturile menajere au fost transportate în alte localităţi. “Noua rampă de gunoi a municipiului nu este încă finalizată. Ea va fi gata la sfârşitul lunii mai. Am primit deja acordul celor de la Agenţia de Protecţia Mediului Bacău pentru a redeschide vechea rampă. Ni s-a permis să mai depozităm o cantitate maximă de 30.000 de tone de gunoi“, ne-a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

S-au pierdut sute de mii de lei

Decizia a venit după ce, pe toată perioada lunii ianuarie, gunoiul adunat de pe raza municipiului Bacău a fost transportat pe rampele de gunoi din oraşele Roman şi Adjud. Această acţiune a golit bugetul local cu aproape 250.000 de lei.

Cheltuielile ar fi continuat şi lunile următoare dacă reprezentanţii APM Bacău nu şi-ar fi dat acordul pentru redeschiderea rampei vechi. ”Pentru depozitarea gunoiului la Roman se plătea 37,5 lei pe tona de deşeu compactat, iar la Adjud 69,5 lei pe tonă. Preţul de depozitare este acum de doar 5,7 lei tona de deşeu“, ne-a declarat Paul Toderică, directorul coordonator la APM Bacău.

Contribuabilii se întreabă de ce decizia de a depozita în continuare la vechea rampă de gunoi nu a fost luată mai repede ca să se economisească ban

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 58 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 42 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°