Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană şi pastilele de slăbit averea

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 1 februarie 2010 ·

Nu ştiu cum le aranjeazăANI asta, cu averile, că nimereşte la fix, unde trebuie. Şi într-o modalitate bine regizată.

Să luăm cazurile săptămânii trecute. Junele domn procuror Macovei, cel care a dat în gât jurnaliştii care au dorit să-l şantajeze, prefăcându-se că se lasă şantajat, a ieşit mai întâi pe piaţă cu un mic atac la adresa partidului de guvernământ. Băieţii săi au dat-o în vileag pe dna ex-ministru Plăcintă, care s-a aflat în incompatibilitate, fiind şi deputat şi administrator de firme. Doamna ex-ministru a replicat prompt, arătând că Registrul Comerţului operează cu întârziere modificările pe care domnia sa le-ar fi făcut la timp. Rămâne însă ca instanţa să decidă. ANI şi-a făcut datoria şi a semnalat. N-a condamnat.

Două zile mai târziu, ANI a lovit din nou. De data asta în opoziţie. Dl. Mihăiţă Calimente, parlamentar PNL, ar fi declarat mai mult decât are! Da, n-o să vă vină să credeţi: în timp ce toţi încearcă să mai ascundă din ce au şi nu le iese la socoteală, dânsul a plusat. Procedeul are însă o logică şi mă mir că abia acum e dat în vileag. Păi asta e un fel de centură de siguranţă pentru ce-ţi propui să acumulezi pe lângă lege. Când vine momentul să ieşi pe piaţă cu bunul respectiv, zici cu curaj: păi îl am de nu ştiu când, scrie şi în declaraţie!

Ei bine, după această pregătire de artilerie, a venit bomba: însuşi Mircea Geoană, supranumit „cel onest”, are probleme. N-a declarat nişte terenuri, construcţia unei căsuţe, nişte bani plătiţi în avans şi luaţi înapoi. E drept că nu Mircea Geoană a făcut asta, ci consoarta Mihaela (aţi văzut ce chestie interesantă? Mai peste tot unde soţul e ocupat cu politica, nevasta se ocupă de afaceri!). Şi a făcut-o de capul ei, fără să-l mai informeze pe soţ :”măi Mircea, uite, cât ai fost tu ocupat cu alegerile, am luat eu un teren, dar nu mi-a plăcut şi l-am dat înapoi. B

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacţia lui Călin Georgescu, după desecretizarea documentelor: Se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace să fie oprit

Mediafax acum 26 minute
„Cred că este pentru prima oară în lume când se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace ca să fie oprit. Desecretizarea poate ar fi trebuit să fie, poate, mă gândesc, la câţi bani s-au cheltuit pe toate călătoriile

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Guvernul Franței, demis printr-o moţiune de cenzură, o premieră după 1962

HotNews acum 23 minute
Adunarea Națională a Franței a demis miercuri, prin moțiune de cenzură, guvernul de la Paris, pentru prima dată din 1962, anunță agenția France Presse. Moțiunea de cenzură inițiată de stânga și de extrema-dreaptă împotriva guvernului minoritar condu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 9 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 5 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°