Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a început oficial urmărirea penală împotriva mecanicului de locomotivă Florin Mustaţă pentru neglijenţă în serviciu.
Citiţi şi:
Galaţi: Exclusiv: Catastrofa feroviară de la Berheci a fost evitată în ultima secundă (SONDAJ)
"Mecanicul este cercetat pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu. Nu pot spune mai multe decât după finalizarea cercetărilor", ne-a declarat procurorul Nicu Stegărescu, care se ocupă de instrumentarea cazului.
Reamintim că pe 27 septembrie 2009 un tren cu 437 de călători a deraiat în vecinătatea gării din comuna Berheci.
Mecanicul de locomotivă a ignorat semnalul roşu al unui dispozitiv de semnalizare şi a intrat pe linia de unde venea un alt tren pe relaţia Iaşi-Tecuci.
Când a realizat ce a făcut, mecanicul a încercat să dea trenul cu spatele pentru a-şi repara greşeala, dar unul dintre vagoane a deraiat.
La un pas de o tragedie
Ancheta penală în cazul accidentului de la Berheci a depins de rezultatul expertizei feroviare, care a fost finalizată acum câteva zile. Verificările au scos la iveală faptul că mecanicul nu a fost orbit de soare, cum declarase iniţial.
Deraierea s-a produs ca urmare a gestului său de a da trenul cu spatele, manevră care nu se practică în transportul feroviar.
Acum procurorii îl pot în sfârşit audia pe mecanicul Florin Mustaţă, care a avut la dispoziţie peste patru luni pentru a-şi pregăti apărarea.
Incidentul de la Berheci a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie.
Norocul celor 437 de călători din trenul care a deraiat a fost dispozitivul de siguranţă. Acesta a oprit trenul cu doar 50 de metri înainte să se ciocnească frontal de un alt tren care se întorcea de la Iaşi.