FC Timişoara a fost învinsă de formaţia chineză Shandong Luneng cu scorul de 2-1, luni, în primul meci de verificare al bănăţenilor din al doilea stagiu de pregătire din Antalya.
Unicul gol al echipei antrenate de Ioan Ovidiu Sabău, la care a redebutat cu acest prilej Cosmin Contra, după cinci ani, a fost marcat de Mera (52). Pentru fost echipă a lui Ionel Dănciulescu (Shandong a terminat pe locul 4 în ultima ediţie a campionatului chinez) golurile au fost marcate în minutele 42 şi 74.
FC Timişoara a început cu Pantilimon - Tiago, Luchin, Nibombe, Sepsi - Contra, Bourceanu, Mejia - Goga, Vazquez, Mansour Gueye. În partea secundă au jucat: Supic - Scutaru, Mera, Brezinsky, Chiţu - Alexa, Dobriceanu (Fuchs, 76), H. Chiacu, Cl. Ionescu - Curtean, Magera.
Goga (40) şi Chiacu (56) au trimis mingea în transversală. Un jucător chinez a fost eliminat în minutul 80, după o intrare dură la Magera, notează site-ul oficial al grupării de pe Bega.
Meciul s-a jucat pe o vreme superb, sub privirile conducătorilor clubului timişorean, Marian Iancu, Emil Roşianu şi Gheorghe Chivorchian.
Următorul meci amical va avea loc pe 4 februarie, cu Spartak Moscova (Rusia).