În momentul de faţă, numărul alimentelor a ajuns la 449
Şi numărul operatorilor economici tradiţionali s-a majorat, ajungând la 89
Numărul produselor tradiţionale atestate a crescut în anul 2009 cu 37,7% faţă de anul precedent, la 449, iar numărul operatorilor economici tradiţionali s-a majorat de la 89, în 2008, la 115, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Comparativ, în anul 2008, au fost atestate 326 de alimente ca produse tradiţionale şi s-au înregistrat 89 operatori economici.
Ponderea cea mai mare o au produsele lactate
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, anul trecut au fost atestate produse din mai multe domenii: lapte şi produse din lapte, carne, peşte, pâine şi produse din morărit şi panificaţie, conserve din fructe şi legume, uleiuri vegetale, precum şi din segmentul de băuturi alcoolice.
"Ponderea cea mai mare o au produsele lactate, urmate apoi de produsele din carne şi produsele de morărit şi panificaţie", se arată în datele emise de Ministerul Agriculturii, informează NewsIn.
Procedura de atestare
Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru a fi considerat tradiţional, produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare. Pentru a fi atestat ca produs tradiţional, acesta trebuie să fie conform unui caiet de sarcini care conţine cel puţin numele său, descrierea metodei de producţie (inclusiv a naturii şi caracteristicilor materiei prime şi/sau ale ingredientelor utilizate şi/sau a metodei de preparare a produsului) cu referire la tradiţionalitatea acesteia şi elemente care să prezinte evaluarea caracterului tradiţional (să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să p