Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe memorii adresate procurorilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 1 februarie 2010 ·

Tribunalul Pascani Potrivit reprezentantilor Parchetului de pe langa Judecatoria Pascani, in anul 2009 a crescut numarul de plangeri si memorii adresate procurorilor. Astfel, de la 448 cate au fost solutionate in anul 2008, s-a ajuns la 474 in anul 2009. O crestere semnificativa s-a inregistrat si in ceea ce priveste numarul de dosare. Volumul total de lucrari inregistrat in 2009 a fost de 16.966, fata de 14.031 cate s-au inregistrat in anul 2008. Dintre acestea, 8540 au fost cauze penale in ancheta si supravegherea procurorilor, solutionandu-se 4239 dosare cu trimiterea in judecata a unui numar de 185 inculpati si sanctionarea administrativa a unui numar de 921 invinuiti. La sfarsitul anului trecut se aflau in lucru la procuror, ca nesolutionate, 83 de cauze, rezultand de aici un indice de operativitate de 98,13%. De asemenea, la propunerea procurorilor, in anul 2009, instanta de judecata a dispus arestarea preventiva a unui numar de 16 inculpati. "Bilantul s-a incheiat cu aprecieri pozitive din partea conducerii ierarhice, dar si cu un angajament din partea grupului de procurori de a ridica indicii de calitate si operativitate a activitatilor in cursul anului 2010. S-a solicitat ca procurorii sa puna accent pe analizarea temeinica a gradului de pericol social al faptelor penale in vederea cresterii numarului de inculpati trimisi in judecata si de a reduce procentul privind pe invinuitii carora li se aplica sanctiuni administrative de catre procurori. Avand in vedere ca in cursul anului 2010 vom lucra mai multi procurori ca in anul 2009, se va urmari scaderea numarului cauzelor cu autori necunoscuti, al celor mai vechi de un an de la inregistrare si de 6 luni de la inceperea urmarii penale, cresterea numarului de cauze preluate in ancheta procurorului si redistribuirea activitatilor pe procurori", a declarat prim-procurorul adjunct Liviu Beceru, purtatorul de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 10 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 36 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 20 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 11 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 15 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°