Devine tot mai clar ca vreme de ani si de decenii am crezut ca inteleg cate ceva despre arta guvernarii societatilor fara temei. Bunaoara, mi s-a parut ca pana si grija celor mai feroce guvernanti ai lumii – criminali judecabili pentru faptele lor, spoliatori fara scrupule, frivoli iresponsabili – trebuie sa fie aceea de a-si tine propriul popor in viata si chiar la un nivel (macar) minimal de bunastare. Judecata mea naiva era simpla si parea rezonabila. Nici un ins lucid nu isi taie singur craca de sub picioare. Daca vrei sa ai ce colecta, permite-le cetatenilor sa castige. Altminteri, de unde vrei sa dea? Exceptiile, de tipul lichidarii culacilor de catre Stalin, prin rechizitionarea la sange a resurselor si lasarea taranimii ucrainene sa moara de foame, se justificau, in mintea bolnava a dirigentilor URSS, prin ratiuni ideologice. Daca nu ar fi avut de partea lor alte straturi sociale din randul populatiei, Tatucul si colaboratorii lui nu si-ar fi permis asa ceva. Caci constrangerea economica este sfanta: n-au ce manca, n-ai ce colecta.

Urmarind insa – de nevoie – principalele decizii ale actualului Guvern al Romaniei, devine tot mai limpede ca membrii acestuia lucreaza impotriva minimalei bunastari a populatiei si chiar impotriva democratiei. Cele mai importante decizii luate de putere se refera la plafonarea salariilor si pensiilor, la noi forme de impozitare, la restrangerea si inrautatirea conditiilor de munca ale salariatilor neconcediati inca. Daca primele atitudini, cele referitoare la impartirea banilor bugetari si agonisirea altora, puteau si pot fi intelese ca o simpla dovada a incompetentei in explorarea unor zone de relansare economica, din nefericire, celelalte devin semnele unei reluari a luptei de clasa in care capitalul trece la o noua ofensiva impotriva fortei de munca, periclitand direct si foarte clar echilibrul social din societatea romane