…subiectul sinuciderii asistate revine periodic in actualitate asa ca tot periodic mi-e dat sa ma enervez. Care cum il paleste Alzhemerul sau cancerul descopera dintr-o data problema mortii si organizeaza vreo conferinta in care militeaza pentru legalizarea sinuciderii asistate. A venit randul lui Sir Terr Pratchett, scriitorul romanelor Discworld fantasy, care va prezenta maine, anunta The Guardian, doua studii conform carora 73- 75% dintre britanici se pronunta in favoarea legalizarii.
Va dati seama? Pe de o parte urlam ca statul isi vara nasul unde nu-i fierbe oala, ca ne invadeaza intimitatea si ne obliga, prin lege, sa ne traim vietile in felul in care el considera de cuviinta. Pe de alta parte, tot la stat dam fuguta pana si cand vine vorba de propria moarte! Nici zilele nu mi le mai putem curma singuri, fara sa ne tina statul de mana? Intr-atat de pamperizati suntem incat avem nevoie de stat sa apase pe tragaci, sa ne lege streangul de gat sau sa ne-arunce de pe bloc?
Sa ne-ntelegem: nu fac apologia sinuciderii dar mi se pare absurd sa discuti o asemenea masura extrema in termeni de “drepturi civile”. Sunt impotriva sinuciderii dar mi se pare absurd sa o interzici prin lege (precum in multe state din SUA) sau sa o aprobi, tot prin lege (precum in Marea Britanie). In plus, a arunca intreaga povara a eutanasiei doar in carca medicilor mi se pare o ipocrizie si-o discriminare: de ce sa fie doar medicul solicitat prin lege sa-mi usureze moartea? Daca eu vreau sa ma arunc de pe o cladire, de ce sa nu fie obligati si popierii sa-mi facilitzeze accesul la acoperis, sa delimiteze aria de aterizare, s.a.m.d.? Dar mecanicii de locomotiva? De ce sa nu fie si ei obligati sa nu franeze dac-o vad pe Anna Karenina sarind in fata trenului? Daca e ca statul sa ne faciliteze sinuciderea, atunci s-o faca pana la capat, dupa gustul si dorintele fiecaruia, nu?
