Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova între Bucureşti, Bruxelles şi Moscova

Publicat in Revista22, marți 2 februarie 2010 ·

În condiţiile în care firele agendei proeuropene a Chişinăului trec şi prin Moscova, pentru România va fi o adevărată provocare să creeze la Bruxelles o masă critică de susţinere pentru Republica Moldova.

Amploarea vizitei lui Traian Băsescu la Chişinău – preşedintele a fost însoţit de şase miniştri –, dimensiunea angajamentelor asumate cu acest prilej, în plan economic şi politic, mai ales pe direcţia sprijinului pentru proiectul european al Republicii Moldova, dar şi valul imens de simpatie cu care şeful statului român a fost întâmpinat la Chişinău şi la Cahul nu au trecut cu siguranţă neobservate la Moscova. Presa rusă apreciază unanim că asistăm la o creştere semnificativă a influenţei româneşti în Republica Moldova. Federaţia Rusă priveşte automat cu suspiciune orice interferenţă în ceea ce consideră a fi spaţiul său de influenţă, aşa-numita „zonă de vecinătate apropiată“. Iar ajutorul financiar de peste un sfert de miliard de dolari oferit recent de Statele Unite Republicii Moldova, în cursul vizitei lui Vlad Filat, noul premier de la Chişinău, la Washington nu face decât să alimenteze astfel de suspiciuni.

Dar va schimba oare vizita lui Traian Băsescu la Chişinău atitudinea în general rezervată din ultima vreme a Kremlinului faţă de noua putere din Republica Moldova? E încă greu de spus. După ce l-au abandonat pe Vladimir Voronin, e posibil ca liderii ruşi să aştepte ca funcţia de preşedinte, ocupată acum interimar de Mihai Ghimpu, să fie preluată de Marian Lupu, un om mult mai apropiat de Rusia decât de România, pentru a contrabalansa influenţa cercurilor proromâneşti aflate acum pe val. Cert este că Rusia dispune de o influenţă considerabilă asupra evoluţiilor de la Chişinău şi direct, dar şi prin intermediul unor parteneri de dialog „privilegiaţi“ din interiorul UE, între care Germania joacă un rol special.

Nimeni nu se îndoieşte de fapt

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Mediafax acum 25 minute
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare. Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţ

Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri”

Ziare.com acum 22 minute
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24. Memorandumurile găsite

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 37 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 48 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 42 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 12 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°