* Ionuţ Mihalcea a câştigat proba de 60 m garduri a juniorilor * ceilalţi atleţi brăileni au fost fie pe podium fie în imediata lui apropiere
Atleţii brăileni au avut evoluţii aşteptate la primul Grand Prix atletic indoor din acest sezon.
Proba de 60 m garduri a seniorilor a fost câştigată de fostul elev al profesorului Mihail Dumitru, Ionuţ Pungă, sportiv care însă acum reprezintă clubul CSM Bucureşti, în timp ce Ionuţ Lazăr şi Ionuţ Vlaicu de la CSM Brăila s-au clasat pe locurile al treilea şi al patrulea. Proba similară a juniorilor I a fost adjudecată de atletul brăilean cu dublă legitimare, LPS-CSM, Ionuţ Mihalcea, atlet de la grupa profesorului Mihail Dumitru. Daniel Bogoi de la LPS a trecut al treilea linia de sosire, Alexandru Anton (LPS-CSM) a ocupat poziţia a patra, Ionuţ Iorga (LPS) a şasea, iar Alexandru Iordache (LPS), a opta.
Elevul profesorului Fănel Ionescu, Leonard Gherghiceanu, a câştigat proba de sprint a seniorilor, însă multiplul campion naţional reprezintă acum clubul Farul Constanţa, în timp ce Horia Asmarandei de la CSM a sosit al 11-lea în această probă. Anamaria Caragaţă a făcut o cursă bună şi fără să forţeze s-a clasat a treia la 60 m garduri feminin.
Rezultate bune a realizat Ionuţ Mihalcea şi la săritura în lungime, unde cu o săritură de 6,83 m a ocupat poziţia a şaptea în clasamentul general şi a treia în cel al juniorilor. Tot la acest Grand Prix, atleţii de la LPS au câştigat ştafeta 4X2 tururi, componenţa acesteia fiind următoarea: Florinel Ilie, Gabriel Toma, Adrian Paraschiv, Valentin Alexandru. "Ţinând cont de faptul că a fost primul concurs din acest an, putem spune că rezultatele au fost foarte bune. Sportivii se vor apropia însă de forma maximă abia în perioada finalelor", a declarat profesorul Mihail Dumitru.
La acest prim Grand Prix au participat 212 atleţi de la 70 de cluburi din ţară, 14