Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Salariile profesorilor la fel până în septembrie 2010

Publicat in Adevarul, marți 2 februarie 2010 ·

În şcolile din Târgu Mureş a început programul pilot pentru implementarea noii legi a salarizării unice. Ieri (luni, n.r.) a avut loc prima întâlnire dintre reprezentanţii şcolilor şi cei ai inspectoratului şcolar. Primii chestionaţi au fost contabilii.

Contabilii instituţiilor de învăţământ din judeţul Mureş şi şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean s-au întâlnit pentru a discuta noul sistem de salarizare. Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Dumitru Matei, i-a asigurat încă o dată pe profesori că salariile vor rămâne neschimbate cel puţin până în luna septembrie a acestui an. Matei a precizat că în acest moment se încearcă pilotarea noului sistem de salarizare şi tocmai de aceea a fost necesar dialogul cu reprezentanţii şcolilor. Noua grilă de salarizare le dă bătăi de cap contabililor şcolilor deoarece fiecare dascăl va trebui reîncadrat în funcţie de gradul de merit şi de vechime.

Cât vor fi noile salarii?

Conform noii legi a salarizării unice, un profesor cu grad didactic I şi vechime de 30-35 de ani va lua şi anul acesta un salariu de 3.415 lei. Adică exact suma cu care a fost încadrat la 31 decembrie 2009. Există însă şi categorii care vor avea de câştigat de pe urma noii legi. Astfel un institutor cu grad didactic I, director de şcoală, fără gradaţie de merit şi vechime de 25-30 de ani poate lua în 2010 un salariu de 5.755 de lei faţă de 5.079 cât lua anul trecut.

Aici intră însă şi sporul de predare simultană şi sporul rural în compensaţie. Tot în programul de pilotare a salarizării unice va intra şi Ordonanţa de guvern 1618 care prevede calcularea de către fiecare instituţie şcolară a standardului de cost per elev.

Contabilii vor computere

De partea cealaltă, contabilii au ridicat probleme cu privire la vechimea programelor de contabilitate precum şi a computerelor. Noul program de pilotare a legii unice de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum o ora
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°