Se pot găsi, cu siguranţă, cazuri de competenţe amestecate, talente multiple, naturi polivalente, vocaţii duble, încrucişate sau doar difuze.
Ieri. Adolescent fiind, eram uşor complexat de un anumit talent tehnic, suspect pentru cineva care vrea să apuce o cale mai degrabă umanistă. Sufeream de o înclinaţie tehnică de tip şvejkian (asemenea capacităţii bravului soldat de a efectua fulgerător calcule astronomice) spontană, inexplicabilă, lipsită de sens, dar nu mai puţin reală.
Şi eram cu atât mai nedumerit când întâlneam oameni de formaţie tehnică, dar care afişau o detaşare surprinzătoare faţă de aplicaţiile aferente domeniului lor: mecanici care-şi mărturiseau cochet nepriceperea în materie de maşini, informaticieni sastisiţi de fineţurile configurării unui sistem de operare şi astrofizicieni care, întrebaţi candid despre astre şi comete, ridicau, sâcâiţi, din umeri.
Eu, cu background umanist, le veneam în întâmpinare curtenitor, încercând să-i surprind cu disponibilitatea mea tehnică, în vreme ce ei, ingineri sadea, vedeau în mine un prilej de afirmare a filonului lor cultural-artistic neexplorat. Eu le povesteam că ador motoarele diesel, ei îmi mărturiseau că sunt fascinaţi de Nietzsche...
Azi. Lăsând la o parte variantele previzibile, în care eu şi inginerul ne-am greşit, pur şi simplu, vocaţiile sau în care aplecarea mea tehnică, situată la un nivel empiric, neacademic, îl plictisea pe interlocutorul meu, mai evoluat în materie, cred că, fiecare dintre noi - umanistul cu apucături tehnice, pe de-o parte, şi tehnicianul cu înclinaţii literare, pe de alta - simulam, cu ocazia acestor întâlniri, din politeţe, bovaric sau veleitar, afinitatea cu opusul propriului domeniu.
Între noi nu exista, de fapt, un dialog, ci, mai degrabă, o emulaţie narcisistă, în care fiecare urmărea nu atât să-l întreacă pe celălalt, cât să depăşească evidenţa
