City’us Tîrgu-Mureş şi-a trecut aseară în cont cea de-a 13-a victorie a sezonului, din 14 partide disputate. Echipa a câştigat cu 7-2 împotriva celor de la Moldocor Piatra-Neamţ.
Pentru cei de la City’us au punctat: Măgurean (12, 21), Rodrigo (16), Nuno Miguel (22), Raymond (29), Lando (30), Philipe (38). Titalo şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, dar în proprie poartă, în minutul 24. Pentru Moldocor a mai înscris şi Grigoriţă, cu 4 minute înainte de final.
În celelalte jocuri ale etapei cu numărul XIV, s-au înregistrat rezultatele:
Design Construct Braşov - Clujana Cluj-Napoca 7-2
United Galaţi - CSM Focşani 4-1
Concordia Chiajna - Spicom Sf. Gheorghe 5-1
În clasament, City’us ocupă prima poziţie, cu 39 de puncte, urmată de Concordia Chiajna cu 36 şi Design Construct Braşov cu 33 de puncte.
În etapa a XV-a se vor disputa jocurile:
Spicom Sf. Gheorghe - City’us Tîrgu-Mureş - sâmbătă, 6 februarie, ora 17.00
Poli. Timişoara - Design Construct Braşov
Clujana Cluj-Napoca - Concordia Chiajna
Moldocor Pt. Neamţ - United Galaţi