PARLAMENTUL ROMÂNIEI
S E N A T
Calea 13 Septembrie nr.1-3, sector 5, Bucureşti,
Biroul de presă, tel. 021.414.2713, fax 021.315.60.03, www.senat.ro
COMUNICAT DE PRESĂ
Biroul Permanent al Senatului a analizat un număr de 120 de proiecte de lege şi iniţiative legislative, care au fost repartizate comisiilor permanente, a precizat chestorul Ioan Chelaru, la finele şedinţei de astăzi, 2 februarie, a biroului. Chelaru a arătat că proiectul referitor la responsabilitatea fiscală, care a fost prezentat ieri de premierul Emil Boc, conţine un număr de 59 de articole şi va fi dezbătut în procedură de urgenţă, termenul de adoptare a legii fiind 31 martie a.c.
Chestorul Senatului a spus, de asemenea, că Biroul Permanent a luat act de scrisoarea Preşedintelui României privind participarea cu forţe la misiuni în afara teritoriului naţional, în teatrele de operaţii din Balcani şi Afganistan, la acţiuni sub mandatul NATO, ONU şi UE, documentul urmând să fie discutat într-o şedinţă comună a celor două camere ale Parlamentului.
Biroul Permanent a analizat, totodată, cererile de natură logistică formulate de grupul parlamentarilor independenţi din cadrul Senatului, precum şi solicitarea senatorului Sorin Marius Bota privind constituirea unei comisii care să investigheze condiţiile de legalitate în care au fost încheiate unele contracte la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Potrivit chestorului Ioan Chelaru, conducerea Senatului a solicitat o reactualizare a listei de semnături necesare constituiri comisiei, deoarece trei dintre senatorii semnatari ai solicitării s-au declarat independenţi, nemaifăcând parte din PSD. Acesta a subliniat faptul că este vorba de o formalitate, fiind suficient şi numărul de 47 de semnături. Comisia de anchetă ar avea drept scop investigarea condiţiilor de legalitate prin care au fost înche