Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Proiectele lui Gutău, continuate de Rădulescu

Publicat in Adevarul, marți 2 februarie 2010 ·

Investiţiile vor merge mai departe, promite interimarul. La primărie nu a ajuns încă nici o hârtie care să anunţe încetarea mandatului pentru Gutău.

Investiţiile şi proiectele derulate de către primăria din Râmnicu Vâlcea vor fi continuate în acelaşi ritm, promite Romeo Rădulescu, viceprimarul desemnat să preia atribuţiile lui Gutău. Rădulescu a fost numit primar interimar ieri după amiază, după ce consilierii locali s-au reunit într-o şedinţă extraordinară convocată special pentru a rezolva problema lipsei unui şef al administraţiei la Râmnic. Votul a fost secret, dar toţi cei 16 aleşi locali prezenţi la şedinţă au bifat varianta Rădulescu în detrimentul celuilalt viceprimar Eusebiu Veţeleanu. „Eu vreau să le mulţumesc colegilor din consiliu pentru încrederea acordată. Voi continua pe aceeaşi linie, iar toate investiţiile şi proiectele vor continua ca şi până acum. Este o perioadă dificilă care trebuie depăşită printr-un efort comun al tuturor", spune Romeo Rădulescu.

Devizele aşteaptă semătura interimarului

Încă din primele zile ale anului Gutău a demarat o serie de proiecte, în mare parte finanţate cu fonduri europene. Desemnarea unei persoane cu drept de semnătură este crucială în acest sens. Rădulescu va trebui să îşi pună semnătura pe actele de reabilitare a pieţei centrale dar şi să continue lucrările de lărgire la pasajul Hervil din zona nord a Oraşului. Un proiect de anvergură început în această toamnă de către administraţia din Râmnic este modernizarea celui mai mare bulevard din Râmnic, calea lui Traian. Aici specialiştii spun că lucrările sunt doar la jumătate. S-au refăcut trotuarele, iar sistemul NETCITY a fost deja implementat. Urmează, conform proiectului repararea asfaltului pe toţi cei patru kilometri ai străzii. Primăria mai are de finalizat şi dat în folosinţă Căminul de Bătrâni din cartierul Ostroveni, despre care pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 42 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 34 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cum a aflat Mihaela Rădulescu de MOARTEA iubitului său, Felix Baumgartner. Tragedia a avut loc în timpul vacanței lor din Italia

Gandul acum 2 ore
Celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner (56 de ani) și-a pierdut viața, joi după-amiază, într-un tragic accident de parapantă petrecut în Italia, în timpul unei vacanțe pe care o petrecea alături de iubita sa, Mihaela Rădulescu. El

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°