Jurnalul medicului nazist Josef Mengele, "îngerul morţii" care a făcut experimente pe prizonierii din lagărul de la Auschwitz, va fi scos la licitaţie în martie, în SUA, fiind evaluat la 40.000 de lire sterline, a informat dailymail.co.uk. Mengele a fost responsabil pentru cel puţin 400.000 de morţi. El a semnat documentele de trimitere la camera de gazare şi a făcut experimente fără anestezie pe evrei. Mulţi dintre aceştia au murit în agonie. După încheierea celui de-al doilea război mondial, Mengele a fugit în Brazilia, unde a început să îşi scrie memoriile, în 1960, când avea 49 de ani. În cartea sa el face referiri la eugenie, artă, religie, drepturile femeilor şi predicţii despre viitorul omenirii. Mengele a murit în 1979, în urma unui atac cerebral, în timp ce înota în piscină. Abia după 13 ani, identitatea sa a fost confirmată prin teste ADN.
Firma care scoate la licitaţie acest jurnal, Alexander Autographs din Connecticut (SUA), a refuzat să facă publică identitatea posesorului, dar a precizat că acesta este "un apropiat al familiei Mengele şi locuieşte în Germania". Posesorul a moştenit documentul după moartea lui Mengele, în 1979.
"Să nu confundăm lucrurile. Nu am nici un fel de simpatie pentru asemenea monştri. Oraşul tatălui meu a fost ras de pe faţa pământului, în urma unei intervenţii naziste", a declarat preşedintele casei de licitaţii, Bill Panagopulos. El a adăugat că "este, totuşi, de importanţă vitală ca asemenea documente să fie puse la dispoziţia oamenilor, pentru a afla faptele malefice din trecut şi pentru a reface puzzle-ul istoriei".
ÎNGERUL MORŢII
Îmbrăcat în alb, Mengele îi întâmpina pe noii aduşi în lagăr şi, cu o mişcare a mâinii, îi condamna la muncă sau la camera de gazare. Însă pe gemeni îi aştepta o soartă îngrozitoare: deveneau cobai pe masa de operaţie a monstrului care visa să cloneze supraomul arian