Tentativa de a-l confisca pe Ceauşescu este una dintre marile idioţenii ale începutului de secol.
Nimeni nu a obţinut exclusivitate pe Hitler în Germania, pe Stalin în Rusia, pe Mussolini în Italia, pe Franco în Spania sau pe Tito în Iugoslavia. Moştenitorii acestora nu au cerut să fie singurii în drept să tricoteze chiloţi Stalin sau izmene Mussolini. Cu atât mai puţin să producă filme despre Hitler sau cărţi despre Tito.
Ceauşescu, carevasăzică, este un brand particular, dar construit pe bani publici! Să ne amintim cum a ajuns acest nume să fie rostit, gândit, venerat sau înjurat de zeci de milioane de români şi de miliarde de pământeni.
A devenit brand graţie unui neruşinat cult al personalităţii. A fost promovat deşănţat de Televiziunea Română, plătită din banii poporului. La fel, de ziarele vremii - toate de stat, niciunul particular.
A devenit brand pentru că era slăvit în mari manifestaţii populare, organizate la comanda sa de armatele de activişti plătiţi din banii poporului.
A devenit brand pentru că s-a lăfăit în palatele construite din banii şi cu sudoarea poporului.
A devenit brand după ce s-a cocoţat la putere prin trădare, intrigă şi crimă. În anii '40-'50-'60 a călcat pe cadavre, hrănindu-şi ambiţiile bolnave cu sângele „duşmanilor de clasă", adică al poporului.
A devenit brand prin osârdia unei armate de lăudători, plătiţi - se înţelege - din banii poporului. Iar pupatul în cur a fost activitate publică.
Iată de ce şi brandul Ceauşescu trebuie să fie public! Nerozia unor mangafale de la OSIM nu poate ţine loc de logică, de raţiune şi de istorie. În România trăiesc zeci de Nicolae Ceauşescu, mii de Ceauşeşti şi milioane de oameni umiliţi de Ceauşescu. Toţi aceştia au dreptul să producă şi să vândă orice produs numit Ceauşescu. Sau trebuie ca Nicolae Ceauşescu din Miculeşti-Gorj să-i
