Judecătorii francezi încearcă, începând de azi, să elucideze cauzele tragediei de acum aproape un deceniu, când supersonicul Concorde cu 109 oameni la bord s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, relatează publicaţia Le Parisien. Filmul unei tragedii
Marţi 25 iulie 2000, ora 16.45. Avionul Concorde F-BTSC cu 100 de pasageri la bord şi nouă membri ai echipajului decolează spre New York de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris.
Supersonicul a stat în aer mai puţin de două minunte şi s-a prăbuşit peste un hotel. 113 oameni au murit. Cei 109 oameni din avion şi alţi patru la sol.
Majoritatea pasagerilor erau turişti germani. Toţi urmau să plece într-o croazieră de lux în Caraibe, din New York. Cei nouă membri ai echipajului erau francezi.
Cauzele accidentului
O lamelă de titan căzută de la avionul DC-10 al companiei Continental Airlines ce decolase cu aproximativ 4 minute mai devreme a produs tragedia, potrivit unei investigaţii derulate în decembrie 2004.
Fragmentul metalic a dus la explozia unui pneu al trenului de aterizare stâng al avionului Concorde. O bucată din cauciucul explodat a lovit rezervorul de combustibil şi a rupt un cablu electric. Kerosenul s-a aprins şi-a provocat catastrofa. Avionul a intrat în picaj şi s-a prăbuşit.
Continental Airlines neagă acuzaţiile. Reprezentanţii companiei spun că supersonicul luase deja foc înainte să lovească lamela de titan. Avocaţii apărării urmează să facă reconstituirea cu ajutorul pompierilor care au fost martori la nenorocire.
Un proces complex
La aproape 10 ani de la nenorocire, azi, la Pontoise, în Franţa, se deschide procesul care vrea să facă lumină în acest caz.
Procesul va ţine cam trei patru luni, timp în care experţi, contraexperţi, avocaţi şi magistraţi vor dezbate şi ar