Laszlo Pacso este preşedintele JCI Târgu Mureş, organizaţie a tinerilor oameni de afaceri. Caută lideri în comunitatea mureşeană.
Laszlo Pacso este un om care adoră provocările. Mai întâi a studiat inginerie. “Cred că interesul pentru inginerie a venit ca o continuare firească, am terminat un liceu energetic, mi-a plăcut foarte mult. Sunt un om al cifrelor şi mi-a plăcut foarte mult electrotehnica”, îşi aminteşte el. În facultate a descoperit că latura sa comercială este mai puternică şi că e interesat de: vânzări, comunicare, resurse umane. În anul în care s-a înscris la master s-a angajat la prima companie în Timişoara. “Eram un fel de inginer vânzări, vindeam calculatoare IBM, am învăţat imens de mult, mi-a prins foarte bine, mi-a deschis apetitul de a mă dezvolta, am văzut că nu e greu”, rememorează Laszlo Paco. În armată şi-a descoperit abilităţile de desen tehnic şi interesul pentru strategii militare. Ulterior a lucrat ca sales developer pentru unul din marii operatori, în anii în care s-a lansat telefonia mobilă în România. “A fost una din cele mai frumoase perioade, aveam lideri care nu foloseau instrumente negative de constrângere, teambuildingurile erau la mare vogă, m-a ajutat să prind încredere în mine şi mi-a educat şi stilul”, a mai explicat Laszlo Paco. Au urmat apoi alte succese profesionale de care e mândru: extinderea unuia din principalele lanţuri de magazine de telefonie mobilă în partea de vest a ţării, crearea unei reţele proprii de 14 magazine de acelaşi tip, managementul a două companii din domeniul farma, una dintre ele integrată în doar un an în structura celui mai mare grup farmaceutic din România.
Ambiţii noi
Acum are din nou propria afacere şi oferă consultanţă. “Îmi urmez visul de a deveni trainer de succes în management de proiect, vreau să împărtăţesc din experienţa mea de antreprenor şi manager şi altora