* pe parcursul anului trecut, inspectorii ITM au depistat 220 de persoane care munceau fără forme legale de angajare * aproape jumătate dintre persoanele care munceau la negru erau femei, mai precis 114
Peste 100 de angajatori care foloseau 220 de persoane fără forme legale de încadrare în muncă şi amenzi ce au depăşit 3 miliarde de lei vechi.
Iată, pe scurt, rezultatele campaniei de combatere a muncii la negru derulate anul trecut de inspectorii de muncă brăileni. Potrivit raportului anual de activitate al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, în cursul anului trecut, pe parcursul desfăşurării campaniei, au fost verificaţi aproape 1.800 de agenţi economici cu activitate în domenii precum hypermarket-uri şi unităţile de pază care le deservesc, lucrări de instalaţii electrice, reparaţii echipamente şi de uz gospodăresc, activităţi de investigaţie şi protecţia bunurilor şi persoanelor, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, lucrări de tâmplărie şi dulgherie, comerţ, spălătorii auto, alimentaţie publică, construcţii, agricultură şi industria alimentară. "Campania privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale a constituit principalul obiectiv al ITM Brăila, în domeniul relaţiilor de muncă. Astfel, atât prin controalele preventive efectuate de inspectorii de muncă prin programarea unităţilor săptămânal, pe domenii de activitate, cât şi prin acţiuni întreprinse pe anumite obiective ori activităţi desfăşurate s-a încercat acoperirea unei arii cât mai extinse de angajatori, urmărindu-se permanent depistarea, identificarea şi combaterea cazurilor de muncă la negru", ne-a declarat Victor Voiculeţ, directorul coordonator al ITM Brăila. Ca procedură de control sursa citată a explicat că la momentul verificărilor întreprinse la agenţii economici s-a procedat la identificarea personalului prin legitimarea acestuia, precum şi ve