Ca şi lustraţia, CNSAS îşi avea rostul doar în măsura în care ar fi fost în acord cu nevoia de purificare a societăţii, cu dorinţa de a condamna mizeriile trecutului şi de a afla adevărul.
Cazul Sorin Roşca Stănescu, alias Deleanu-H15 pe numele său de agent al Securităţii, este unic în fostul bloc comunist. Doar în România se putea întâmpla ca un colaborator declarat, asumat şi cunoscut ca atare de întreaga opinie publică, să primească oficial spălarea de păcate exact din partea instituţiei îndrituite cu deconspirarea Securităţii. Dacă situaţia nu ar reprezenta încununarea eşecului a 20 de ani de strădanie a unei părţi din societatea civilă, tot mai împuţinată, mai marginalizată şi mai vizibil deconectată de la realităţile înconjurătoare, de a aduce trecutul la lumină şi a impune o raportare radicală faţă de acesta, cazul reabilitării lui Roşca ar fi comic. Păi cum să nu fi fost, dacă am fost, se uimea fostul turnător, oscilând între plăcerea de a mai pune o cărămidă la decredibilizarea CNSAS şi plăcerea răzbunării cu trecutul în mână.
Cred că după halucinantul verdict primit de Roşca Stănescu se poate pune punct CNSAS. Nu pentru că acesta ar fi vinovat de ceea ce s-a întâmplat punctual acum cred în profesionalismul şi onoarea multora dintre angajaţii acestei instituţii , ci pentru că s-a făcut demonstraţia că scopul şi misiunea CNSAS sunt profund viciate. Mi-a devenit clar, iată, după atâţia ani în care am susţinut necesitatea existenţei CNSAS, uneori în pofida evidenţelor, că, atâta vreme cât instituţia va continua să lucreze cu materialul clientului, deconspirarea îşi pierde sensul. Acest material înseamnă dosarele pe care SRI a considerat oportun să le predea, după ce le-a prelucrat bine înainte, şi cele peste 200.000 pe care SIE le ţine dosite la siguranţa naţională şi din care nu iese nicio hârtiuţă. Aşa se face că Roşca-Deleanu-H15
