* printre cei 19 jucători se află noile achiziţii, Neta, Gatiu şi Mâţă
Vinerea trecută, lotul echipei Viitorul Ianca şi-a mutat cartierul general la Sărata Monteoru, unde până sâmbătă, 6 februarie, va efectua un cantonament montan.
Pentru acest stagiu, Adrian Baldovin are la dispoziţie 19 jucători, noutăţile fiind atacantul Alexandru Neta de la Dunărea Galaţi, Ionel Gatiu şi Mâţă de la echipa de Liga a IV-a, Avântul Cireşu precum şi juniorii de la CS Făurei, Ciurea şi Moise.
În prima jumătate a cantonamentului antrenorul a programat trei antrenamente pe zi, iar de joi, numărul lor va scădea la două.
Sâmbătă, în drum spre Ianca, Viitorul va juca şi primul amical din 2010, adversara sa fiind Politehnica Galaţi.
"Este perioada cea mai grea pentru fotbalişti, una plictisitoare şi foarte solicitantă, însă roadele se vor vedea în retur. Acum toţi jucătorii sunt conectaţi la maximum, ceea ce a fost mai greu va trece şi în ultimele zile intensitatea pregătirilor va scădea, iar sâmbătă, la ora 13.00, jucătorii se vor întâlni şi cu mingea. În drum spre casă vom face un amical cu Politehnica Galaţi", a declarat ieri telefonic Adrian Baldovin.
În cantonamentul de la Sărata Monteoru sunt următorii jucători: Dimache, Jalbă, Boariu, Moroianu, Ionescu, Baciu, Grozea, Mâţă, Percă, Moise, Ciurea, Ghiviciu, Postolea, Crăciun, V. Durbacă, Neta, Mândroasa, Gatiu, Ştefan. * printre cei 19 jucători se află noile achiziţii, Neta, Gatiu şi Mâţă
Vinerea trecută, lotul echipei Viitorul Ianca şi-a mutat cartierul general la Sărata Monteoru, unde până sâmbătă, 6 februarie, va efectua un cantonament montan.
Pentru acest stagiu, Adrian Baldovin are la dispoziţie 19 jucători, noutăţile fiind atacantul Alexandru Neta de la Dunărea Galaţi, Ionel Gatiu şi Mâţă de la echipa de Liga a IV-a, Avântul Cireşu precum şi juniorii de l