CONCERTE. AC/DC va veni la Bucureşti în luna mai, în timp ce Lady Gaga şi Eminem ar putea fi capetele de afiş la B’Estfest. Sursa: Reuters
Lupta pentru câştigarea celor mai râvnite premii ale industriei muzicale internaţionale s-a încheiat duminică seara, la Los Angeles: la cea de-a 52-a ediţie a Galei Premiilor Grammy, artista R&B Beyoncé Knowless şi-a însuşit şase trofee, devansând-o cu doar două pe artista country Taylor Swift.
Din seria celor care şi-au adjudecat, aseară, Oscarurile muzicii, trei sunt aşteptaţi anul acesta la Bucureşti: Eminem, Lady Gaga şi AC/DC. Trofeul pentru cea mai bună interpretare hard rock le-a fost atribuită celor de la AC/DC pentru piesa „War Machine”, iar lui Eminem i-a revenit premiul pentru Cel mai bun album rap, „Relapse”.
În timp ce AC/DC şi-a confirmat deja prezenţa în România, pe 16 mai, în Piaţa Constituţiei, surse din lumea organizatorilor de show susţin că Lady Gaga şi Eminem ar fi două dintre capetele de afiş ale B’Estfest 2010, secret păzit deocamdată cu stricteţe de organizatorii condiţionaţi de contracte stricte de confidenţialitate.
„Un Grammy schimbă soarta unui artist”
Până duminică seara, vânzările lui Taylor Swift (20 de ani) în România erau suficient de mari încât să primească Discul de Aur din partea casei Universal Music. Swift a avut, de altfel, un uriaş succes internaţional cu cel mai recent album, „Fearless”, care s-a vândut în peste 5,4 milioane de exemplare numai în SUA.
Cele patru Premii Grammy cu care a plecat duminică seara, de la Staples Center, îi vor influenţa hotărâtor vânzările albumelor de acum înainte, sunt de părere oficialii casei de discuri care o reprezintă în România.
Taylor Swift a fost declarată vocea feminină a anului în muzica country, la care s-au adăugat trofeele pentru Cea mai bună piesă country (