Dani Oţil a avut serios de furcă cu vremea, la începutul acestui an. Plecat în vacanţă pe o plajă însorită şi destul de pustie, din zona Americii Centrală, moderatorul a resimţit din plin, la revenirea în ţară, diferenţele majore de temperatură dintre cele două continente, American şi European. Mai exact, 50 de grade Celsius.
"Pe 15 (n.r. ianuarie) rugam barmanul să mai aducă gheaţă şi să pornească aerul condiţionat...iar pe 23 mă uitam cu uimire cum scrie pe bordul maşinii -28 C...pentru prima dată în viaţa", povesteşte Dani.
Ca să fie cât mai explicit, acesta a postat pe blogul personal câteva fotografii din concediul său, dar şi din timpul unui sejur petrecut, prin nămeţi, în Covasna, în primul său weekend liber din acest an.