Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru 2 martie procesul în care Adrian Năstase a fost trimis în judecată pentru dare de mită. Sursa: Sorin Antonescu În dosarul cunoscut sub numele de "mătuşa Tamara", magistraţii au constatat, la termenul de azi, că nu a fost respectată procedura, în sensul că fostul preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Ioan Melinescu, nu a fost corect citat. Citaţia pentru Melinescu nu a ajuns la domiciliul acestuia, ci la cabinetul avocatului, ceea ce a dus la amânarea judecării cauzei. Este pentru a doua oară când procesul se amână din exact acelaşi motiv. O situaţie identică s-a consumat şi în 15 decembrie 2009, tot din lipsă de procedură privind citarea lui Melinescu.
Patru luni pierdute degeaba Procesul în care Adrian Năstese este judecat pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la luare şi dare de mită se află la a treia amânare, după ce, la primul termen, Adrian Năstase a solicitat termen pentru că nu avea avocat. Practic, procesul în care Adrian Năstase este judecat nu a început încă, deşi se află pe rol la Curtea Supremă de patru luni. Adrian Năstase a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul "mătuşa Tamara" pe 21 octombrie, după ce a fost refăcută urmărirea penală şi s-a dat aviz favorabil de către Parlament. În acelaşi dosar, împreună cu Adrian Năstase au mai fost trimişi în judecată Ioan Melinescu, fost preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, şi Ristea Priboi, consilier al fostului premier Adrian Năstase, şi fost deputat în perioada 2000-2004, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.
CITIŢI ŞI:
CEDO condamnă „lenea statulu